Home » D:News » Regina Elizabeth, fotografiată cu o mână învineţită

Regina Elizabeth, fotografiată cu o mână învineţită

Regina Elizabeth, fotografiată cu o mână învineţită
Publicat: 05.03.2019
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a fost fotografiată cu o mână învineţită la un eveniment privat, fapt care a stârnit îngrijorare în rândul admiratorilor, potrivit The Mirror.

În fotografiile făcute publice din timpul unei audienţe private care a avut loc pe 28 februarie, la palatul Buckingham din Londra şi la care au participat regina Rania şi regele Abdulah al II-lea ai Iordaniei, Elizabeth a II-a apare având o mare pată vânătă pe dosul mâinii drepte.

Imaginea a stârnit îngrijorare, potrivit numeroaselor mesaje publicate pe reţelele de socializare online.

Medici au explicat pentru publicaţia britanică The Mirror că vânătaia ar fi putut fi produsă de o lovitură minoră.

Jurnaliştii britanici susţin că regina, în vârstă de 92 de ani, ar putea fi mai predispusă la vânătăi mai ales după o operaţie de cataractă pe care a suferit-o anul trecut.

De asemenea, medicii au explicat pentru The Mirror că, odată cu înaintarea în vârstă, o parte din ţesutul adipos de sub piele, care protejează de lovituri, dispare.

Alte motive ar fi un efect secundar al unei injecţii sau medicamentele pentru subţierea sângelui.

Reprezentanţii palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei, nu au dorit să comenteze asupra acestui subiect.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase